Unul dintre sponsorii Semimaraton Iași 2016, Casa Auto Iași, a pregătit un premiu inedit pentru câștigătorii curselor de Semimaraton și 10 km: un test-drive special cu noul Hyundai Tucson, mașina fiind oferită timp de un weekend, cu plinul de carburant inclus și asigurare CASCO valabilă. În total vor fi 4 astfel de premii, acordate primilor sosiți la categoriile masculin și feminin.

Logo-HYCA-Background-alb-rgb

“Noul Tucson reprezintă un pas important pentru marca Hyundai în Europa, oferind clienților o valoare peste așteptări” declara Jochen Sengpiehl, Vice Președinte Marketing Hyundai Motor Europa.

Astfel, după un efort considerabil, participanții care vor obține cei mai buni timpi se vor putea relaxa la volanul unuia dintre cele mai populare modele din segmentul său. Construit pe o platformă nouă, noul Tucson beneficiază de dimensiuni interioare generoase. Compartimentarea inteligentă oferă un raport excelent al dimensiunilor exterioare și interioare, optimizând spațiul dedicat pasagerilor și cel alocat bagajelor. Cu un habitaclu încăpător și confortabil, Hyundai Tucson oferă și un portbagaj cu o capacitate substanțială, de 563 litri cu bancheta spate în poziție verticală, incluzând un compartiment de 49 de litri sub podeaua portbagajului. Printre dotările oferite de Tucson se numără scaunele față încălzite și ventilate, cu o parte orizontală mai lungă pentru un suport îmbunătățit. Pentru un confort sporit, noul model dispune de portbagaj cu deschidere automată (în momentul în care detectează apropierea cheii de acces) și sistem inteligent de asistență la parcare cu funcție de detectare a spațiului disponibil pentru parcare.”

„Noi admirăm noul Tucson pentru că încorporează o mulțime de tehnologii avansate: sistem de frânare automată de urgență, asistență la menținerea benzii de rulare, monitorizarea traficului din spate și a unghiului mort, sistem de monitorizare a vitezei limită și sistem de capotă activă. În general vorbind, e o mașină atletică, remarcabilă, impresionantă, astfel că suntem convinși că viitorii căștigători ai premiului special Hyundai vor savura din plin experiența unei călătorii de weekend cu acest model. Iar decizia de a sprijini ediția de anul acesta a semimaratonului vine și din legătura profundă care unește brandul Hyundai de lumea sportului, motiv pentru care felicităm organizatorii și participanții și le urăm mult succes pentru duminică”
a declarat Andrei Aivănoae, director de vânzări Hyundai Iași la Casa Auto.

hw101696

hw101701

Recommended Posts

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *